Suntem din ce în ce mai conștienți de faptul că ”suntem ceea ce mâncăm ” și de aceea la nivel de alimentație tot mai multe persoane aleg să consume hrană curată pentru a-și păstra sănătatea pentru cât mai mult timp. Superalimentele, mai multe vitamine, o dietă echilibrată pe bază de fructe și legume și un stil de viață potrivit se transformă treptat în rețeta succesului în ceea ce privește sănătatea și îți oferă un boost de energie și de vitalitate de care te poți bucura în fiecare zi.

Ce sunt superalimentele?

Superalimentele sunt alimente care au un aport foarte mare de nutrienți și substanțe nutritive, benefice pentru organismul uman. Aceste superalimente pot oferi vitamine și fibre, însă ceea ce este cel mai important în cazul lor este faptul că nu conțin grăsimi  nesănătoase, iar acest lucru le face extrem de potrivite pentru păstrarea unui stil de viață sănătos sau chiar pentru diete care vizează scăderea în greutate. Ele reduc problemele cardiovasculare și previn apariția lor și au rolul de a ajuta la păstrarea stării de bine a organismului.

Care sunt cele mai cunoscute superalimente?

Unele dintre superalimente sunt foarte cunoscute, cum ar fi mierea de Manuka, spirulina, uleiul de cocos, afinele, avocado sau broccoli, în vreme ce altele abia așteaptă să fie descoperite pentru proprietățle lor. Pulberea de Maca, Moringa sau Chlorella, chiar și aceste produse naturiste aduc beneficii majore pentru sănătate, alături de alte superalimente, axându-se în special pe zona de creștere a imunității și de dezvoltare armonioasă a organismului.

Care sunt beneficiile superalimentelor?

Deși la nivel general putem spune că superalimentele oferă vitamine și nutrienți, fiecare în parte își aduce contribuția la starea de bine a organismului în felul său. Din acest motiv este indicat să citești despre superalimente, pentru a le indentifica mai ușor pe cele care pot suplini carențele tale sau care pot îmbunătăți anumite caracteristici de care ai nevoie.

Întărirea imunității este un aspect care ne privește pe toți, indiferent de vârstă, iar aici mierea de Manuka aduce cele mai multe beneficii. Acest tip de miere este considerat a fi (pe bună dreptate) un produs pur, lipsit de substanțe chimice, de aditivi și care nici nu este modificată genetic. Mierea de Manuka este extrasă din florile arborelui Leptospermum Scoparium și poate fi folosită atât pentru uz intern, ca preparat de sine stătător, cât și extern, ca măști pentru ten sau pentru tratarea rănilor sau a eczemelor. Fiind un produs complet natural, mierea de Manuka este recomandată mai ales copiilor cu vârste de peste un an, fiind perfectă pentru întărirea imunității sau pentru tratarea răcelilor.

Stresul poate fi combătut adesea prin consumul de spirulină, extract care asigură o stare de bine organismului în mod natural, îmbunătățind performanțele fizice și rezistența acestuia. De asemenea, spirulina este cunoscută pentru efectele sale anti-îmbătrânire datorită vitaminei E, vitaminei B și beta-carotenului.

Lipsa energiei este cauzată adesea de lipsa odihnei și de alimentația nesănătoasă, iar pentru a primi un plus de vitalitate poți apela la beneficiile pe care ți le oferă fructele de goji, ceaiul verde, ceaiul negru sau sucul de aloe. Sucul de aloe este un tonic natural care elimină toxinele și stimulează tranzitul intestinal. Mierea cu propolis are de asemenea un rol esențial în combaterea oboselii, la fel ca și pulberea de baobab, un extract care ajuta la eliberarea energiei și la îmunătățirea sistemului imunitar.

Pentru că am menționat anterior de pulberea de maca, ar trebui să știi că aceasta joacă un rol foarte important în creșterea libidoului și în ușurarea simptomelor menopauzei. Proprietățile extraordinare ale pulberii provin din rădăcina de maca, cea care este un hormon natural foarte puternic, cu specificația că pulberea de maca nu este totuși un compus efectiv pe bază de hormoni. Pulberea de maca energizează și combate stresul, iar de aceea este adesea recomandată în cure recurente pentru a oferi organismului o stare de bine constantă. De asemenea pulberea de maca are beneficii și asupra masei musculare, deoarece ajută la dezvoltarea acesteia, dar are și un rol important în prevenirea apariției disfuncțiilor sexuale.

Pentru a slăbi și pentru a-ți păstra greutatea ideală este recomandat consumul de chlorella, o algă cu proprietăți de reglare a pH-ului corpului, un produs care te poate ajută să slăbești și să îți întăreștti sistemul imunitar în mod natural.

Quinoa, în special quinoa neagră te poate ajuta dacă vrei să suplinești aportul de carne din alimentația ta. Acest produs este un surogat perfect deoarece are un conținut foarte mare de proteine, lucru care te va ajuta să fii ferit de boli vasculare și colesterol mărit, în timp ce sistemul tău imunitar va fi apărat.

Fiecare superaliment aduce un beneficiu sau o serie de beneficii la nivelul organismului, iar din acest motiv este indicat să îți îndrepți atenția și asupra acestor produse dacă decizi să adopți un stil de viață sănătos. Aceste superalimente complete îți pot reda vitalitatea și te pot ajuta să îți păstrezi starea de bine, așa că încearcă-le și dă-i orgaismului tău șansa de a fi protejat și revitalizat.

Bibliografie:
https://www.medicalnewstoday.com/articles/303079#common_superfoods
https://www.healthline.com/nutrition/10-proven-benefits-of-spirulina
https://nutraceuticals.imedpub.com/quinoa-nutritional-aspects.php?aid=19136#16